Muzica, o soluție împotriva durerii

Pitagora intuia că muzica alină suferința, dar nu a venit cu dovezi concrete în acest sens. Însă, medicii și oamenii de știință au analizat intens acest subiect și au descoperit că, într-adevăr, muzica are efecte terapeutice. În unele cazuri, stabilizează semnele vitale ale pacienților, în altele duce la nevoia scăzută de sedare în timpul intervențiilor chirurgicale ori îi ajută pe copiii născuți prematur să ia în greutate. 

Cum reușește însă muzica acolo unde medicina pare... stângace? 

Muzica activează zonele creierului legate de plăcere și determină chimic și electric un răspuns al unor neurotransmițători precum dopamina. Poate modifica ritmul cardiac, respirația și temperatura corpului. 

Durerea are trei dimensiuni, una senzorială, una emoțională și alta cognitivă, iar muzica este capabilă să le modifice pe ultimele două. "Muzica activează aceleași zone ale creierului ca și plăcerea fizică. Iar rezultatul este un răspuns chimic și electric al unor neurotransmițători care sunt eliberați în situații plăcute", spune Yerko Ivanóvic, un neurolog care participă la un studiu de amploare privind beneficiile utilizării muzicii în tratamentul pacienților. 

Dar, nu toate tipurile de muzică au acest efect. Cea despre care se știe că... face minuni este muzica barocă. Însă efectele sunt influențate și de gusturile bolnavului. 

Benefic este și să faci muzică, nu doar să asculți. Să cânți este o metodă extrem de utilă în cazul unui atac vascular cerebral. Potrivit BBC, specialiștii de la Facultatea de Medicină a Universității Harvard chiar au dezvoltat un plan de tratament bazat pe muzică, pentru a atenua efectele unui AVC. Cercetările neurologice au arătat că, atunci când cântă, oamenii folosesc altă arie cerebrală decât cea destinată vorbirii. Iar când porțiunea de cortex responsabilă de controlul vorbirii a fost afectată de AVC, pacienții pot învăța să folosească, în locul ei, aria cerebrală care coordonează cântatul vocal. Astfel, terapia constă în a-i învăța pe bolnavi să își pună cuvintele pe muzică, pe melodii simple. Și, pe măsură ce pacienții învață să-și cânte cuvintele, creierul se reconfigurează, refăcându-și conexiunile, iar bolnavul poate să comunice din nou prin limbajul articulat. 

Având în vedere toate aceste descoperiri, neorologul Yerko Ivanóvic este convins că muzica poate deveni, în timp, un "medicament" suplimentar, "fără efecte secundare".

Articol de Alma B

Face Keys România

Te-ar putea interesa şi...

• Și emoticoanele au... două tăișuri
• Bebelușii, captivați de fețe încă din burta mamei
• Cum să “maschezi” plictiseala
• Gesturi... cu dus și întors

Și emoticoanele au... două tăișuri

Folosim emoticoanele... într-o veselie - în sms-uri, pe chat, în emailurile cu.... feelling. Și facem chiar excese de fețe zâmbărețe, inimioare și ochi dați peste cap, iar feedbackul este pozitiv. Doar scriitura noastră sentimentală nu are cum să nu facă să vibreze sufletul de la celălalt capăt al firului... de internet.

 

 

Situația își schimbă însă fața când vine vorba despre corespondența de serviciu. Folosirea emoticoanelor poate lăsa impresia de... incompetență, potrivit unui studiu recent, realizat de o echipă de cercetători din Israel și Olanda, citat de Agerpres.

Dacă față în față zâmbetul destinde atmosfera și are un efect pozitiv, simbolul grafic pentru acest gest nu îmbunătățește tonul mesajului, așa cum am crede, spun specialiștii. Concluzia a fost că "un zâmbăreț nu este echivalentul unui zâmbet", iar efectul pozitiv al emoticoanelor - folosit în email-uri, la serviciu - este deseori umbrit de percepția competenței scăzute a autorului. Şi se creează şi un efect de domino. O altă concluzie a cercetării a fost că impresia unei competențe scăzute duce la scăderea dorinței destinatarului de a împărtăși informații cu expeditorul, ceea ce poate avea ca rezultat o relație de lucru dificilă.

Din punctul de vedere al variabilei genului, destinatarii erau mai degrabă înclinați să presupună că email-ul cu "fețe zâmbitoare" fusese trimis de o femeie.

Studiul - realizat cu ajutorul a trei experimente în care au fost implicați 549 de participanți din 29 de țări - poate fi considerat "prima analiză sistematică asupra efectului emoticoanelor în formarea primei impresii la locul de muncă".

Să nu uităm însă că Generația Z preferă textul ca formă de comunicare și își exprimă emoțiile prin emoticoane. Iar aceşti tineri reprezintă "noul val" înclusiv în domeniul forţei de muncă.

Articol de Alma B

Face Keys România

Te-ar putea interesa şi...

• Limbajul trupului - sfaturi pentru o colaborare reușită
• Bebelușii, captivați de fețe încă din burta mamei
• Ochelarii - cât te lasă să vezi din personalitatea purtătorului
• Gesturi... cu dus și întors

Limbajul... distanţelor

Cât de mult ne apropiem de cineva? Şi ce distanţă păstrăm faţă de cineva? Acestea sunt întrebările.

Subiectul a fost întors pe toate părţile de specialişti şi există mai multe coordonate în acest sens. Antropologul Edward T. Hall - considerat părintele proxemicii - a definit mai multe zone de acţiune, luând în considerare nevoile individuale de spaţiu, în funcţie de tipul de interacţiune şi de situaţia cotidiană. Astfel, există patru zone: zona de intimitate, zona personală, cea socială şi cea publică.

 

 

Zona de intimitate "merge" până la 45 de centimetri. Este zona în care este dificil să îţi ascunzi emoţiile, este zona încrederii, a secretelor, o zonă rezervată partenerului de viaţă, copiilor şi prietenilor apropiaţi.

Zona personală, care variază între 45 de cm şi 1,25 m este cea care înseamnă - popular - o lungime de braţ întins, cu pumnul strâns. Este, aşadar, distanţa potrivită pentru a da mâna, limita contactului fizic. În această zonă, se pot distinge expresiile faciale, dar nu şi mirosul. Desigur, nu vorbim aici şi de parfumurile extrem de puternice. În cele mai multe ţări occidentale, se consideră că este distanţa ideală pentru cele mai multe dintre relaţii. Este zona prieteniei şi a complicităţii.

În zona socială - între 1,25 m şi 3,60 m - nu mai este posibil contactul fizic şi se extinde până la limita la care vocea este percepută fără efort. Această distanţă îi permite fiecărui participant să-şi gestioneze emoţiile, şi gesturile devin extrem de importante. Este zona relaţionării, a interviului,  a negocierii, a discuţiei.

Zona publică - la peste 3,60 metri - este cea în care oratorul vorbeşte în faţa unui grup. În acest punct, schimburile conversaţionale sunt foarte puţin personalizate.

Distanţele nu sunt însă universale. Se consideră că, pentru ţările latine, în afara sferei intime, acestea ar trebui să se situeze în zona minimă a acestor intervale.

Specialistul Ralph Adolphs este de părere că începem să fim conştienţi de aceste distanţe, de acest concept, în jurul vârstei de 3-4 ani, iar limitele se stabilizează în adolescenţă. Într-o lucrare din 2009, el sublinia că la baza procesului de determinare a spaţiului social stă nucleul amigdalian, regiunea din creier implicată în declanşarea fricii. Acesta se activează atunci când invadăm spaţiul personal al altora şi reflectă răspunsul emoţional puternic produs atunci când cineva vine prea aproape de noi.

Aşadar, distanţa la care stăm faţă de cineva înseamnă mai mult decât pur şi simplu... spaţiu.

 

Articol de Alma B

Face Keys România

Te-ar putea interesa şi...

• Prima impresie. Trăsături faciale care contează
• Salutul - primul pas într-o discuţie şi un îndemn la comunicare
• Ce minciuni mai spun EI şi ELE la prima întâlnire
• Şi sunetele jucătorilor de tenis pot fi... citite

10 ponturi pentru o viaţă mai fericită

Nu există o reţetă care asigură fericirea şi nici o cale anume de urmat. Dar, putem face în aşa fel încât să ne fie mai bine. În lucrarea "10 Keys to Happier Meaning", psihologul britanic Vanessa King spune că există zece chei spre o viață mai fericită.

Şi le-a adunat într-un acronim - GREAT DREAM, adică visul măreţ. Fiecare literă reprezintă o iniţială a unuia dintre cei 10 paşi, şi anume: Giving - a dărui, Relating - a relaţiona, Exercising - a face sport, Appreciating - a aprecia, Trying out - a încerca lucruri noi, Direction - direcţie, Resilience - rezistenţă, Emotion - emoţie, Acceptance - Acceptare, Meaning - scop. 

Să le luăm pe rând. Generozitatea nu se rezumă doar la a oferi obiecte materiale, ci și timp și atenție. Studiile au arătat că, dacă îi ajuţi pe alţii, asta îţi aduce şi fericire. În plus, bunătatea şi altruismul par să fie contagioase. Atunci când vezi că cineva face ceva bun, te motivează să faci la fel.

Să fii înconjurat de prieteni şi să îţi faci mereu noi prieteni, să interacţionezi cu cei din jur, să fii sociabil - iată o altă cheie ce îţi poate aduce fericirea, susţine psihologul britanic.

Poate că nu v-aţi fi gândit imediat la asta, dar şi sportul are un rol important. Mişcarea ne îmbunătăţeşte nu doar starea fizică, ci şi pe cea psihică, şi ne poate ţine departe de depresie.

Curiozitatea, dorința de a afla lucruri noi despre lumea înconjurătoare şi de a încerca mereu ceva nou reprezintă o cale de a te dezvolta. Stabilirea unor scopuri, dar şi perseverenţa şi puterea de a trece peste neplăceri contează, de asemenea, enorm. Iar apartenența la ceva mai mare decât propria persoană, precum religia sau întemeierea unei familii, poate fi o condiție pentru o existență fericită, în opinia autoarei britanice.

Fericirea nu poate fi atinsă însă în totalitate fără o viață emoțională împlinită și nici fără a putea să accepți cine ești cu adevărat.

Articol de Alma B

Face Keys România

Sursa: www.dayofhappiness.net 

Te-ar putea interesa și...

• Despre atractivitate şi... apogeul ei
• Cum să “maschezi” plictiseala
• Bebelușii, captivați de fețe încă din burta mamei
• Despre fobii... - fobia de căsătorie, de femei frumoase, de cifra 8...

Despre fobii... - fobia de căsătorie, de femei frumoase, de cifra 8...

Nu de puţine ori spunem, mai mult în glumă, că avem fobie de o anumită activitate sau de cine ştie ce lucru, de pildă de întâlnirea cu şeful sau de vizita la soacră ori de spaţii închise, de pieţe aglomerate, de înălţime etc. Fobia este o teamă iraţională faţă de un lucru, o fiinţă, o situaţie, o teamă nejustificată de care nu putem scăpa fără ajutor de specialitate.

 

 

Curiozităţile la acest capitol sunt însă mult mai numeroase decât ne-ar putea trece vreodată prin cap. Ştim cu toţii de claustrofobie - teama de spaţii închise, de agorafobie - teama de spaţiile deschise, iar exemplele pot continua. Acestea sunt însă fobii mai des întâlnite. Din categoria... rarităţilor fac parte însă multe, multe, multe altele.

Poate că o să zâmbiţi larg acum, dar chiar există gamofobia - teama de căsătorie. Deci filmul "De bunăvoie şi nesilită de nimeni", cu Julia Roberts şi Richard Gere, nu este doar fantezie. Şi frica aceasta poate merge şi mai departe... când vine vorba de cupluri. Există şi androfobie - teama de bărbaţi, dar şi caliginefobie - teama de femei frumoase! Da, domnilor! Există!

Alţii suferă de barofobie - teama că gravitaţia s-ar putea schimba, ori de anemofobie - teama de vânt. Şi există şi unii care chiar au motive întemeiate să nu intre în bucătărie şi să nu pregătească micul dejun, prânzul sau cina. Cauza se numeşte mageirocofobia - frica de gătit. Că tot am ajuns la domeniul culinar, amintim aici şi de lacanofobie - teama faţă de legume.

Pentru anumiţi oameni, este un adevărat coşmar să fie invitaţi în mijlocul cărţilor, într-o bibliotecă sau într-o librărie. Şi ei au o fobie - de cărţi! - bibliofobia! Cel mai probabil, ei nu suferă şi de... tetrafobie, adică nu încep să tremure atunci când văd cifra 4 sau... nota 4! Şi notele de trecere stârnesc însă palpitaţii, să ştiţi. Teama de cifra 8 se numeşte octofobie.

Sunt şi unii... certaţi cu apa. Ablutofobia este frica de a face baie sau duş, o fobie mai frecventă la femei decât la bărbaţi. Desigur, şi copiii fug deseori de apă, dar vorbim despre o tulburare atunci când simptomele persistă mai mult de o jumătate de an.

Într-un secol al... fotomodelelor, în care este promovată imaginea tinerelor cu dimensiuni 90-60-90, a apărut, pe lângă bine cunoscuta anorexie, şi lipofobia. Este frica de grăsimile din alimente, generată de groaza că te-ai putea îngrăşa, dar şi de consecinţele negative asupra sănătăţii. Iar cei îndrăgostiţi numai şi numai de frumos ar putea fi diagnosticaţi şi cu... cacofobie - frica de urâţenie.

Pe timp de vară, cei mai fericiţi sunt, probabil, cei care suferă de cionofobie - teama de zăpadă. Dar, câmpurile galbene, de rapiţă, sigur le dau fiori pacienţilor cu xantofobie - frica de culoarea galben.

Şi să ştiţi că de la superstiţie la fobie nu este un drum chiar atât de lung. Paraskavedekatriafobia este teama de Vineri 13. E drept, până şi numele afecţiunii parcă te face să te cutremuri, atunci când îl citeşti! 

Articol de Alma B

Face Keys România

Te-ar putea interesa şi...

• Bebelușii, captivați de fețe încă din burta mamei
• Locul la masă și poziția în comunicare
• Poşeta - rol strategic în comunicare
• Ochelarii - cât te lasă să vezi din personalitatea purtătorului

Salutul - primul pas într-o discuţie şi un îndemn la comunicare

Istorie, curiozităţi, semnificaţii

Salutul pare deja o banalitate, asupra căreia rareori ne oprim atunci când vine vorba de comunicare. Este însă o formă elementară de acţiune interumană şi este extrem de importantă în relaţia cu ceilalţi. Dacă în ţara noastră nu ne lovim prea des de bariere culturale, atunci când călătorim este indicat să ştim mai multe despre "ritualul" salutului.

 

 

Salutul variază în funcţie de cultură şi are diferite semnificaţii. De pildă, japonezii se înclină, britanicii - mai reci, cum îi ştim - spun doar "bună ziua" şi îşi dau mâna, francezii, pe lângă strânsul mâinii, se sărută pe ambii obraji. Acestea sunt gesturi cunoscute. În Australia însă, la prima întâlnire nu e politicos să îmbrățișezi sau să săruți și nici să vorbești despre chestiuni personale. Aşa că atenţie cum procedaţi dacă mergeţi acolo.

Dar, curiozităţile abia încep. De exemplu, ceea ce nouă ni s-ar părea o lipsă de bun simţ, în Tibet este chiar foarte politicos - oamenii care se întâlnesc pentru prima oara... scot limba! Iar în nordul Mozambicului, comunicarea începe ca o joacă de copii. Oamenii bat de trei ori din palme înainte de a rosti cuvântul pentru salut.

Şi în Bostwana regulile sunt un pic diferite faţă de cele de la noi. Acolo, oamenii își ating palmele ușor, dar nu le strâng, iar în Cambodgia se lipesc palmele, ținându-le apropiate de piept. Cu cât palmele se ridică mai sus, cu atât respectul arătat este mai mare.

În unele zone de pe glob, inclusiv la noi, salutul poate consta în desoperirea capului, în cazul bărbaţilor, sau într-o înclinare scurtă a capului, în cazul în care cei care se salută sunt la distanţă unul de celălalt.

Primele atestări ale salutului fac referire la formele de supunere și datează din vremea primelor dinastii chineze, când oamenii de rând își acopereau ochii cu palma ca să nu fie orbiți de lumina emanată de strălucitul împărat. În acest obicei își are originea şi salutul militar. În vremea romanilor, salutul "Ave Cezar!" era însoțit și de strângerea antebrațelor, ca semn de încredere, întrucât brațul neînarmat simboliza pacea și prietenia.

Potrivit etnologilor, în lume sunt vorbite peste 6.500 de limbi, dar cel mai popular cuvânt de salut este "Hello", care este și formula universală la telefon.

Trebuie să fim ţinem seama şi de context atunci când salutăm pe cineva. Astfel, dacă intrăm într-o încăpere, salutăm primii, iar dacă întâlnim pe cineva cunoscut, aflat într-un grup, îi salutăm pe toți. În orice împrejurare, un bărbat salută întotdeauna primul o femeie, iar o femeie mai tânără salută întotdeauna prima o femeie mai în vârstă.

Din anul 1973, salutul are şi... ziua lui - Ziua Mondială a Salutului, sărbătorită în fiecare an în data de 21 noiembrie.

 Articol de Alma B

Face Keys România

Surse: Agerpres

Martine Tardy - "Descifrarea gesturilor"

 

Te-ar putea interesa şi...

• Prima impresie. Trăsături faciale care contează
• Fericirea are gust de vanilie
• Despre dragoste şi al său demon, gelozia
• Instagram și efectele asupra sănătății mintale

Trosnitul degetelor. Să dărâmăm un mit!

"Nu îţi mai trosni degetele, că nu este bine!" De câte ori nu aţi auzit această dojană... urmată, desigur, de explicaţii "în rafală" - ba că îţi vor tremura mâinile, ba că nu este politicos, ba că vei avea probleme cu articulaţiile... Şi lista poate continua, în funcţie de vârsta celui care oferă motivele, de zona din care provine, de cât de bine stă cu nervii...

Dar medicii? Ce spun medicii? Ce spun oamenii de ştiinţă?

Concluziile unui studiu realizat de un chirurg şi radiolog de la Universitatea California dărâmă aceste prejudecăţi. Nu doar că obiceiul nu face rău, din contră, poate fi chiar benefic, spune el! Rezultatele cercetării au demonstrat că persoanele care au căpătat această meteahnă, să-i spunem, nu au nicio problemă cu articulațiile. Mai mult, au chiar avantaje - obțin o amplitudine mai mare a mișcărilor degetelor după ce și le-au trosnit.

În ceea ce privește zgomotul caracteristic produs de această "activitate", ei bine, sunetul provine din eliberarea bulelor de gaz care se formează în lichidul din articulații. De unde atunci atâtea mituri privind consecinţele negative? Un medic intervievat de CNN crede că oamenii sunt atât de dezgustați de acest zgomot încât au început să ţeasă fel şi fel de mituri.

Pentru mulţi, acest gest deja atât de comun a devenit un tic nervos, altora le-a dat dependenţă. Cercetătorii au ținut totuși să precizeze că au cercetat până acum doar efectele pe termen scurt și nu pe cele pe termen lung. Alte studii au arătat totuşi că, după "mult exerciţiu", ar putea apărea leziuni uşoare ale ţesuturilor şi o oarecare dificultate în a apuca diverse obiecte.

Mai puţine superstiţii există însă atunci când pocnim din trei degete - degetul mare, arătător şi mijlociu - în sens imperativ, atunci când vrem şi cerem ceva. Atunci e doar chestiune de noroc şi de... chimie cu cel căruia îi adresăm "solicitarea". Unora le iese din prima şi obţin ce îşi doresc, în timp ce alţii tot repetă doar pentru... perfecţionare.

Articol de Alma B

Face Keys România

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa şi...

• Gesturi cu dus şi întors
• Onicofagia sau rosul unghiilor – de la tic la problemă medicală
• De ce tresărim în somn
• Fumatul ca ritual de curtare şi sprijin în comunicare

Prima impresie. Trăsături faciale care contează

Unii ar spune că privirea languroasă e... cheia, în cazul unei întâlniri romantice, aţlii ar miza pe un zâmbet sincer, la o reuniune de afaceri, dar - e drept - tinem să ne pierdem în fel şi fel de detalii atunci când ne vedem pentru prima oară cu cineva. Ba din cauza emoţiilor, ba pentru că nu ştim la ce să ne uităm.

Ştiinţa ne ajută însă. Studiul morfopsihologiei (sau comunicarea bazată pe face reading) ne arată un tablou complet. Dar cercetătorii vin şi cu ponturi... la ţintă.

Un sistem computerizat care imită creierul uman a identificat - în cadrul unui experiment realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea din York, Anglia - trăsăturile faciale cu cea mai mare pondere în formarea primei impresii privind o persoană.

Forma gurii și zona din jurul acesteia sunt asociate abordabilității - un zâmbet reprezintă o componentă cheie pentru formarea unei prime impresii. În ceea ce privește atractivitatea, forma ochilor și zona din jurul acestora joacă un rol foarte important. Iar caracterul dominant este asociat cu trăsăturile care indică o față masculină și sănătoasă - un maxilar puternic, sprâncene ferme, o faţă dreptunghiulară.

"Este util să știm cum suntem judecați în funcție de aspectul nostru, cu atât mai mult cu cât aceste aprecieri ar putea să nu fie foarte precise - spre exemplu în contextul în care apărem în instanță, în fața juraților sau atunci când candidăm în alegeri.", spune coautorul acestui studiu, Tom Hartley, specialist în neurologie cognitivă și psihologie la Universitatea din York.

Din cursul de fizionomie Face Keys aţi învăţa, printre multe, multe altele, şi că o faţă rotundă trădează un om sociabil, prietenos, iar una ce pare dreptunghiulara sau pătrată vă pune în gardă că aveţi de-a face cu o persoană mai rece. Ochii mari sunt caracteristici oamenilor deschişi, comunicativi, iar urechile clăpăuge le stau... alături celor mai neîndemânatici. Sunt doar trăsături faciale care sar în ochi la o primă vedere - fix atunci când ne formăm şi prima impresie.

Iar în final, mai avem un pont - de la Artistotel: "Omul înţelept nu spune întotdeauna tot ce gândeşte, dar gândeşte ce spune".  

Articol de Alma B

Face Keys România

Surse: Agerpres

Cursul de fizionomie Face Keys

Te-ar putea interesa şi…

• Faţa îţi poate spune ce fel de relaţii cauţi
• Pima impresie contează. În ce măsură?
• Să-i citim pe mincinoşi
• Zâmbetul