miercuri, 31 mai 2017

Să căscăm ochii la... semnificația căscatului

Asociat cu somnul sau plictiseala, căscatul este considerat de mulţi şi molipsitor. Pentru alţii însă şi mai interesante sunt felurile de a căsca. Şi da, sunt mai multe - căscatul de plictiseală, tranzitoriu, pentru detensionare şi căscatul ameninţător, spune Peter Collett în lucrarea sa "Cartea gesturilor".
Căscatul de plictiseală - şi cea mai frecventă formă - este declanşat de sarcini monotone, inactivitate, oboseală şi plictiseală. De exemplu, dacă o persoană face o sarcină repetitivă sau aşteaptă la o coadă lungă, de multe ori cască.
Căscatul tranzitoriu apare când oamenii trec de la o activitate la alta sau după un ritual social, de pildă după ce îşi iau la revedere de la un prieten.
Căscatul pentru detensionare poate fi observat atunci când persoana în cauză se simte stânjenită sau încurcată. Căscatul este şi o reacţie la stres, când respectivul încearcă să scape de starea de anxietate.


Căscatul ameninţător este întâlnit la o gamă largă de specii, inclusiv la peşti, păsări, reptile şi simieni. Însă, dacă ar exista un concurs, babuinii ar fi campioni. Primatele cască de obicei de aproximativ 10 ori pe zi, iar babuinii de... 10-12 ori pe oră! Şi în cazul oamenilor, căscatul este folosit ca un semnal al dominaţiei.
Persoanele dominante cască deoarece vor să se afirme, de pildă când se simt ameninţate ori când cineva vrea să le ia locul, fapt ce sugerează că acest gest este un vestigiu comportamental, după cum notează Peter Collett. Cu alte cuvinte, este un indicator rămas din trecutul nostru evolutiv. 
Căscatul este aşadar un reflex întâlnit la oameni şi animale deopotrivă, şi constă în inhalarea aerului şi întinderea timpanelor, simultan, urmate de o expiraţie puternică. Deşi, probabil, sunt mai mulţi factori cate determină această reacţie, nu există încă o explicaţie universal acceptată care să clarifice de ce căscăm.
Potrivit unui studiu din Statele Unite, deschiderea intempestivă a gurii ar fi un mecanism de oxigenare şi reglare a temperaturii creierului. Iar o altă cercetare, făcută pe un eşantion de 29 de specii, a arătat o legătură între durata căscatului şi mărimea şi complexitatea creierului, sprijinind practic şi ideea anterioară.
Unii oameni de ştiinţă spun totuşi că ar fi şi o chestiune de empatie. Încă din cele mai vechi timpuri, a fost observată contagiozitatea căscatului. Chiar şi Erasmus din Rotterdam a consemnat, în 1508, că "un om care cască îi determină şi pe alţii să caşte".

Articol de Alma B
Surse:
Peter Collett - "Cartea gesturilor"
Agerpres
Mediafax

Te-ar putea interesa şi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu