luni, 5 noiembrie 2018

"Valsul" oamenilor de afaceri japonezi

Fără muzică pe fundal totuşi, privite atent, de la distanţă, negocierile în afaceri între americani şi japonezi seamănă mai degrabă cu un dans! Sau, mai bine zis, cu un vals!


Iată şi de ce această idee! La conferinţele internaţionale, americanii născuţi în mediul urban se poziţionează de obicei la o distanţă de 0,45 - 1,2 metri unul de celălalt şi stau în acelaşi loc în timp ce vorbesc. Dar, dacă urmăriţi conversaţia dintre un om de afaceri japonez şi unul american, veţi observa cum cei doi vor începe să se mişte lent prin cameră, americanul îndepărtându-se de japonez, iar japonezul apropiindu-se de american.

Aceasta este o încercare - atât a americanului, cât şi a japonezului - de a se adapta la o distanţă interpersonală confortabilă din punct de vedere cultural. Japonezul, fiind mai mic, are nevoie de un spaţiu personal de numai 25 de centimetri, aşa că înaintează pentru a adapta distanţa în funcţie de nevoia sa spaţială. Prin acest gest însă invadează zona intimă a americanului, forţându-l pe cel din urmă să dea înapoi pentru a-şi recăpăta spaţiul personal.

Înregistrările video ale unei astfel de întâlniri, redate la viteză mare, creează iluzia că cei doi bărbaţi valsează prin cameră, japonezul fiind cel care conduce dansul. Acesta este unul dintre motivele pentru care, atunci când negociază, asiaticii, europenii sau americanii se privesc adesea cu suspiciune. Occidentalii îi consideră pe asiatici ca fiind "agresivi" şi "familiari", iar asiaticii cred că europenii sau americanii sunt "reci", "distanţi" şi "detaşaţi".

În fond, totul este un... vals, greşit înţeles!

Articol de Alma B

Sursa: Allan & Barbara Pease - "Limbajul trupului în mediul de afaceri" 

Te-ar putea interesa şi…

luni, 29 octombrie 2018

Gestul OK - istorie şi semnificaţii


Gestul OK sau "perfect", "în regulă" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din lume şi a fost popularizat în Statele Unite la începutul secolului al XIX-lea, iar sensul său este comun tuturor ţărilor vorbitoare de limbă engleză.


Se spune că OK este o abreviere de la "oll korrect", o scirere umoristică a "all correct", care ar fi apărut tot în secolul al XIX-lea, când umoriştii erau reunoscuţi pentru faptul că făceau haz de cuvintele stâlcite ale politicienilor.
Potrivit unei alte teorii, această abreviere ar fi apărut în Războiul de secesiune din America (1861 - 1865). În acea perioadă, în Nord, decesele de pe front erau trecute pe nişte tăbliţe afişate în văzul soldaţilor pentru a-i ţine la curent cu tot ce se petrecea pe câmpul de luptă şi, constant, apăreau anunţuri de genul "200 kills", "300 kills". Spre sfârşitul războiului însă, au fost şi zile în care nu existau victime, aşa că pe tăbliţă apărea "0 kills", care - după câteva scrieri - a fost scurtat în "OK".
Iar o altă variantă îl indică drept inventator al cuvântului pe editorul publicaţiei „Boston Morning Post”, care avea obiceiul să creeze acronime pentru cititorii săi. El obișnuia să treacă în articolele sale „NG” - no good (nu e bine), „OW” - all right (în regulă), „OFM” - our first men (primii oameni) sau „GC” - gin cocktail. În 1839, în timpul unei dispute cu rivalii de la „Providence Journal”, a scris acel „OK”, care, după cum a explicat chiar el, însemna „all correct”.
În România, gestul s-a răspândit rapid după revoluţia din '89. Dar, în anumite locuri, el are alte origini şi conotaţii.
De pildă, în Franţa şi Belgia înseamnă şi "zero", şi "nimic". De exemplu, într-un restaurant, chelnerul a condus un cuplu la masă şi a întrebat: "E bună această masă?", iar oamenii au răspuns cu gestul OK şi el a reacţionat rapid: "Păi, dacă nu vă place aici, vă putem găsi altă masă..." El a interpretat semnul OK ca "zero, lipsit de valoare" - altfel zis s-a gândit că nu le plăcea masa.
Mare atenţie însă dacă ajungeţi în Brazilia sau în alte câteva ţări din America de Sud! Acolo, gestul este ofensator! Înseamnă un anumit orificiu al corpului uman.
În Japonia, acelaşi gest poate să însemne "bani". Drept urmare, dacă faceţi afaceri acolo şi exprimaţi acest gest în sensul de OK, un japonez ar putea crede că îi cereţi mită! Pe de altă parte, un turc ar putea considera semnul o înjurătură, iar în ţările arabe este utilizat extrem de rar şi este fie un semnal de ameninţare, fie o obscenitate.
Aşadar, aveţi grijă ca totul să fie OK când faceţi semnul... OK!

Articol de Alma B

Sursa: Allan & Barbara Pease - "Limbajul trupului în mediul de afaceri"  

Te-ar putea interesa şi…



duminică, 28 octombrie 2018

Cursul despre fericire


Programele şcolare sau cele din universităţi includ tot felul de minunăţii de materii. Unele merg însă şi mai departe şi se transformă nu în subiect de articol, pentru rubrica "ciudăţenii", ci într-o surpriză frumoasă! Iar un exemplu în acest sens este Universitatea Bristol, care a devenit prima instituţie de învăţământ superior din Marea Britanie ce a introdus în programa sa de studiu un curs despre...  fericire, un curs în care studenţilor le sunt predate strategii pentru a avea o viaţă mai împlinită.


Cursul "Ştiinţa fericirii" este opţional, durează 10 săptămâni, prezintă cele mai recente studii şi cercetări realizate în domeniul psihologiei şi neuroştiinţelor şi explorează ce este fericirea şi cum poate fi obţinută. 
La acest curs, vor fi analizate o serie de chestiuni importante - dacă fericirea se află în gene şi poate fi cu adevărat modificată, modul în care mintea omenească distorsionează fericirea şi rolul pe care cultura îl are în apariţia fericirii. De asemenea, studenţii vor reflecta la modul în care vor putea dobândi experienţe de viaţă, nu bunuri materiale, şi vor învăţa cum să îşi reseteze nivelul de fericire personală.
Materia a fost introdusă în programa Universităţii Bristol în contextul îngrijorărilor tot mai mari apărute în Marea Britanie în legătură de sănătatea mintală şi bunăstarea studenţilor. În ultimii ani, 94% dintre universităţile britanice au anunţat că au remarcat o creştere spectaculoasă a numărului de tineri care au încercat să contacteze serviciile de consiliere psihologică.
Cursul se inspiră dintr-o iniţiativă similară adoptată de Universitatea Yale din Statele Unite.

Articol de Alma B

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa şi…



Lăsaţi oile, lâna e mai eficientă pentru un somn bun!


Nu sunt puţini cei care numără până şi oi atunci când nu reuşesc în niciun fel să adoarmă. Dar - spun cercetătorii australieni - este mai eficient să purtăm pijamale din lână decât să facem... recensământul în turmă.


De ce? Echipa de oameni de ştiinţă care s-a ocupat de acest subiect susţine că lâna menţine corpul în ''zona de confort termic'' cea mai favorabilă pentru un somn odihnitor. Cercetătorii au testat teoria pe două grupuri formate din tineri - studenţi cu vârste de aproximativ 20 de ani, respectiv vârstnici - care aveau între 65 şi 70 de ani.
Studenţii au adormit cu patru minute mai devreme, în medie, atunci când au purtat pijamale realizate din lână merinos. Astfel, au adormit în 11 minute când au fost îmbrăcaţi în pijamale din lână şi în 15 minute când au purtat haine din bumbac. De asemenea, ei au dormit cu 7 minute în plus, în medie, când au avut pijamale din lână.
Dar, pijamalele din lână au avut un impact semnificativ mai mare asupra seniorilor. Cei care au purtat haine din lână au adormit după 12 minute, iar cei care au avut pijamale din poliester sau bumbac au adormit după 27 de minute.
Pe de altă parte, dacă tot aţi descoperit un... truc, ca să-l ademeniţi pe Moş Ene, nu vă grăbiţi să vă ridicaţi din pat, mai ales la sfârşit de săptămână. Un alt studiu - desfăşurat în Suedia, pe un grup de 40.000 de oameni, într-un interval de 13 ani - a scos la iveală că persoanele care dorm mai mult în weekend, în special cele care nu reuşesc să se odihnească suficient în timpul săptămânii, ar putea trăi mai mult.
O durată de somn prea scurtă - de până în 5 ore pe noapte - în weekend se asociază cu un risc de mortalitate prematură mai mare cu 52%, în raport cu o durată de somn suficientă, de 7 ore. În timpul săptămânii de lucru, durata ideală de somn este între 7 și 9 ore pe noapte. O medie de 7 ore de somn pe noapte este satisfăcătoare, pe când mai puțin de 5 ore este un factor nociv, la fel și mai mult de 9 ore.

Articol de Alma B

Surse: Agerpres
CNN
DCnews

Te-ar putea interesa şi…


joi, 25 octombrie 2018

Tu câte chipuri crezi că poţi să recunoşti?


Aceasta este întrebarea! Iar răspunsul surprinzător vine, desigur, de la oamenii de ştiinţă care au făcut un studiu pe această temă. Ei au descoperit că pământenii sunt capabili să recunoască, în medie, 5.000 de chipuri. 


Nu vă gândiţi însă numai la străinii din autobuz sau din metrou. Întră aici şi membrii familiei, prietenii sau persoanele publice văzute în mass media.
Studiul - realizat de o echipă de oameni de ştiinţă de la universitatea britanică din York - demonstrează că abilităţile noastre de recunoaştere facială ne permit să distingem în fiecare zi mii de feţe întâlnite în locuri aglomerate sau văzute pe ecranele telefoanelor mobile ori ale televizoarelor.
Pentru această cercetare, echipa de oameni de ştiinţă le-a solicitat participanţilor să noteze câte chipuri îşi amintesc din viaţa personală. Voluntarii au fost apoi invitaţi să facă acelaşi lucru cu cei pe care îi recunoşteau, fără să-i ştie însă personal. De asemenea, li s-au arătat mii de imagini cu persoane celebre - două poze ale fiecăruia, din motive de coerenţă - şi au fost întrebaţi pe câţi i-au recunoscut. Iar fiecare participanţi testat şi-a putut aminti între o mie şi zece mii de chipuri. Iar media a fost de 5.000.
Pentru cercetători, cifra - o premieră bazată pe "vocabularul facial" uman - ar putea contribui la dezvoltarea software-ului de recunoaştere facială care este din ce în ce mai utilizat în aeroporturi şi în cadrul investigaţiilor criminale. Iar pentru cei care vor să îi şi citească pe cei pe care îi recunosc există cursul de morfopsihologie Face Keys - de corelare a trăsăturilor faciale cu personalitatea - un curs care te învaţă să priveşti inteligent şi să comunici eficient!

Articol de Alma B

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa şi…


vineri, 14 septembrie 2018

Tonul vocii şi dimensiunea puterii


Există, desigur, persoane firave cu voci puternice şi persoane masive cu voci firave. Dar, în general, spun specialiştii în cadrul unui nou studiu, oamenii sunt capabili să determine cât de masive şi puternice sunt persoanele din jur doar prin intermediul tonului vocii lor. 


Numeroase animale utilizează răcnetul pentru a-şi arăta puterea mai ales când concurează cu alte animale pentru împerechere sau hrană. Iar strigătele agresive ar putea avea o funcţie similară şi în cazul oamenilor, cred cercetătorii.
În cadrul studiului, echipa de specialişti a măsurat iniţial forţa zonei superioare a corpului şi înălţimea unui bărbat şi a unei femei şi apoi i-a înregistrat în timp ce răneau sau vorbeau pe un ton ameninţător. A realizat aceleaşi măsurători şi în cadrul grupului de ascultători cărora le-au fost redate înregistrările. Apoi, cercetătorii le-au cerut să estimeze cât de puternice şi înalte erau persoanele din înregistrări. Rezultatele au arătat că, în proporţie de 90%, cei care au ascultat înregistrările au determinat că emiţătorii erau mai puternici decât ei.
Iar conclutia specialiştilor a fost că oamenii supraestimează în mare parte puterea celorlalte persoane atunci când răcnesc decât atunci când folosesc violenţa verbală. Bărbaţii au avut tendinţa de a subestima forţa unei femei pe baza sunetelor, iar femeile au supraestimat forţa bărbaţilor. Totuşi, în general, răcnetul a fost un mod destul de precis de a transmite dimensiunea şi forţa cuiva. De asemenea, cercetătorii au văzut că ţipatul obişnuit nu pare să aibă acelaşi efect ca răcnetul.
Pe de altă parte, potrivit unui alt studiu, realizat în Statele Unite, cercetătorii au descoperit că unii oameni au capacitatea înnăscută de a-şi modifica frecvenţa vocală pentru a conferi glasului calităţi ce atrag auditoriul. Cercetarea a arătat, de asemenea, că liderii politici cu voci grave sunt percepuţi ca fiind mai dominanţi şi atrăgători.
Important de menţionat este că abilitatea de a controla frecvenţa vocii este înnăscută şi depinde de mărimea laringelui fiecărei persoane. Un laringe mare, cu coarde vocale lungi, va produce o voce gravă.
Şi să nu uităm nici de glasul doamnelor, care le dă.. palpitaţii bărbaţilor. Potrivit unui alt studiu american, pulsul domnilor creşte la auzul vocii joase a unei femei. Şi simt furnicături atunci când le aud glasul în perioada fertilă. Cercetătorii susţin că această intensificare a reacţiilor este un semn clar că ascultătorii masculini sunt aproape instant atraşi de vocea unei femei.

Articol de Alma B


Te-ar putea interesa şi…



joi, 13 septembrie 2018

Mergi la concerte? Creşte speranţa de viaţă!


Distracţia face casă bună cu... viaţa lungă! O spun inclusiv specialiştii! Şi asta pentru că participarea la un concert, o dată la două săptămâni, creşte speranţa de viaţă cu până la 9 ani, după cum arată un studiu realizat în Marea Britanie. Aşadar, biletele la astfel de spectacole nu sunt deloc de ocolit.


20 de minute petrecute la un concert pot creşte cu 21% sentimentul de bine, potrivit raportului făcut de arena O2 din Marea Britanie şi Patrick Fagan, lector la Goldsmith University şi expert în ştiinţa comportamentului uman. Prin comparaţie, yoga creşte starea de bine cu 10 procente, iar plimbarea unui câine, cu 7%.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, participanţii la studiu au fost supuşi unor teste psihometrice şi de inimă, în timp ce făceau diferite activităţi. Când urmăreau muzică live, starea lor s-a îmbunătăţit cu 25%. Stimularea mentală a fost cea mai influenţată, cu o îmbunătăţire de 75%.
Şi nu ar trebui să ne mire aceste efecte, în condiţiile în care un alt studiu demonstrase deja că muzica influenţează activitatea inimii.
Potrivit unei cercetări făcute în Germania, muzica lui Mozart şi cea a lui Strauss scad semnificativ tensiunea arterială, cu cu 4,7 mmHg şi 3,7 mmHg, şi pe cea diastolică cu 2,1 şi 2,9. Muzica lui Mozart funcţionează relaxant datorită periodicităţii sale saturate - compoziţiile repetă aceleaşi motive, la intervale regulate. Iar operele lui Strauss au acelaşi efect, deoarece se bazează pe structuri simple, convingătoare şi forme fără disonanţe.
Trist este însă că, potrivit Barometrului Cultural pe 2015, peste jumătate dintre români nu au fost la niciun festival organizat în localitatea în care locuiesc.

Articol de Alma B

Surse: news.ro 
Mediafax

Te-ar putea interesa şi…

O nouă tulburare... smart: Dismorfia Snapchat


Dependenţii de selfie-uri au în faţă încă un pericol. După ce Selfita a fost catalogată drept o problemă psihică, apare un nou diagnostic: Dismorfia Snapchat.


Selfita caracterizează persoanele care simt nevoia să publice mereu fotografii cu propria persoană pe reţelele de socializare. Dismorfia Snapchat merge însă şi mai departe. Este o tulburare provocată de filtrele din social media.
Tinerii din ziua de azi îşi editează atât de mult pozele încât ajung să fie obsedaţi de imaginea lor deformată. Problema apare atunci când alterezi o fotografie şi consideri că rezultatul este o variantă mai bună de-a ta.
Mai mult, medicii esteticieni primesc în cabinetele lor tot mai mulţi pacienţi care vin cu fotografii editate în aplicaţiile din telefon - Facetune, Instagram sau Snapchat - ca să scoată în evidenţă ce vor să schimbe.
Potrivit unui studiu recent, peste 55% dintre pacienţii cu care se confruntă medicii esteticieni americani spun că îşi doresc să se opereze pentru a arăta mai bine în selfie-uri şi vor buze mai pline, ochi mai mari, nas mai mic, exact ca fotografiile modificate cu ajutorul aplicaţiilor.
Cei care suferă de această tulburare sunt însă greu de indentificat. Un studiu condus în 2017 de Universitatea de Medicină Johns Hopkins a dezvăluit faptul că esteticienii au diagnosticat corect doar 5% dintre pacienţi.

Articol de Alma B

Surse: cnn.com 
Agerpres

Te-ar putea interesa şi…


sâmbătă, 1 septembrie 2018

Botoxul - o cale spre depresie, dar şi spre atenuarea durerii


În mod normal, rolul botoxului este de a aduce fericirea pe chipul cuiva, deoarece şterge riduri şi chiar câţiva ani. Există însă şi reversul medaliei. Psihologii susțin că injecțiile cu botox - utilizate pe scară largă la Hollywood, pentru eliminarea ridurilor de expresie - duc şi la... depresie şi au analizat ideea în cadrul unui studiu, la Universitatea Cardiff.


Atunci când o femeie apelează la injecțiile cu botox pentru a elimina ridurile de expresie nu mai poate zâmbi așa cum trebuie, fiind predispusă astfel la depresie. Tratamentul, care funcționează prin "înghețarea" temporară a mușchilor feței, "taie" semnalele trimise către creier atunci când oamenii zâmbesc și care îi fac să se simtă fericiți. Astfel, botoxul poate cauza, indirect, depresie.
Studii anterioare coordonate de acelaşi psiholog au arătat că injectarea botoxului la nivelul ridurilor de pe frunte i-a făcut pe pacienți să se simtă mai fericiți, deoarece nu mai puteau să se încrunte la fel de ușor.
Trebuie ţinut însă cont că ridurile de expresie din jurul gurii şi cele din jurul ochilor le fac într-adevăr pe femei să arate mai în vârstă, dar le fac să apară şi calde şi bune. O sprânceană ridicată poate să însemene confuzie sau tristeţe, dar, dacă cei din jur nu pot să "citească" aceste semnale, ar putea crede că persoana din faţa lor este rece, lipsită de sentimente.
În plus, oamenii care folosesc botox sunt mai puţin capabili să descifreze emoţiile celorlalţi, spun cercetătorii de la Universitatea din California de Sud.
Percepem şi înţelegem emoţiile prin imitarea expresiilor faciale ale celorlalţi. Iar dacă semnalele transmise de la faţă la creier sunt... avariate, devenim mai puţin capabili să descifrăm emoţiile celorlalţi.
Pe de altă parte, injecţiile cu botox, folosite pentru a scăpa de riduri, pot atenua şi durerea! O singură injecţie poate avea efect timp de câteva luni - eliminând astfel nevoia pacienţilor de a luat câteva pastile în fiecare zi - şi poate fi făcută în orice parte a corpului.
Principalul ingredient folosit în injecţiile cu botox pentru prevenirea ridurilor este o bacterie toxică - botulinum. Aceasta împiedică celulele nervoase să intre în legătură cu muşchii, care nu se mai pot mişca, iar ridurile nu mai sunt întreţinute.

Articol de Alma B

Surse: dailymail.co.uk 
Mediafax 

Te-ar putea interesa şi…


Caprele "citesc" oamenii fericiţi

Nu mai este nicio noutate că animalele de companie simt atunci când stăpânii sunt trişti sau bucuroşi, ori îi "citesc" atunci când sunt furioşi sau apatici. Ei bine, se pare că şi necuvântătoarele sunt, uneori, fini... psihologi. Şi nu ne referim doar la câini, pisici sau cai. Caprele, de pildă, au abilitatea de a recunoaşte oamenii fericiţi şi sunt atrase de aceştia, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie.


Oamenii de ştiinţă au prezentat unui grup format din douăzeci de capre fotografii cu acelaşi chip uman care arăta fericit sau supărat şi au constatat că aceste animale preferă să interacţioneze cu persoanele cu chipuri zâmbitoare.
Eliberate de la o distanţă de patru metri, majoritatea caprelor s-au îndreptat direct către imaginile care prezentau chipuri fericite, pe care le-au adulmecat apoi curioase. Efectul a fost mai pronunţat când chipul fericit a fost poziţionat în partea dreaptă a zonei de testare, ceea ce sugerează că aceste animale îşi folosesc emisfera stângă a creierului pentru a procesa emoţii pozitive, după cum a indicat echipa de cercetători. Despre capre se ştia că sunt sensibile la limbajul corporal al oamenilor, însă descoperirea recentă relevă în plus că acestea răspund la expresiile faciale umane şi pot face diferenţa între ele.
Alte studii au relevat că animale precum câinii şi caii pot recunoaşte şi îşi pot aminti expresii umane care trădează anumite emoţii. Iar anterior s-a demonstrat că oile posedă o memorie vizuală deosebită şi au capacitatea de a recunoaşte chipurile umane din fotografii.

Articol de Alma B

Sursa: Agerpres 

Te-ar putea interesa şi…

Ridurile de pe frunte şi starea de sănătate


Ridurile nu sunt doar un indicator al... vârstei, aşa cum am fost obişnuiţi să credem. Dacă citim mai în profunzime aceste semne de pe piele putem să aflăm detalii extrem de importante despre sănătatea unei persoane. Sau măcar să punem nişte semne de întrebare.


Potrivit unui studiu realizat în Franţa, ridurile pronunţate de pe frunte - mai vizibile decât ar fi normal pentru vârsta persoanei respective - pot trăda un risc ridicat de boli cardiovasculare.
Cercetătorii susţin că, deşi ridurile de la nivelul frunţii nu constituie o metodă mai bună de evaluare a riscului de deces în urma bolilor cardiovasculare în comparaţie cu metodele existente - precum tensiunea arterială şi profilul lipidic, ar putea reprezenta totuşi un semnal de alarmă uşor de observat şi cu un cost minim.
Ateroscleroza este o cauză importantă a atacurilor de cord şi a altor evenimente cardiovasculare. Modificările survenite la nivelul proteinei colagen şi stresul oxidativ ar juca un rol esenţial atât în apariţia aterosclerozei cât şi a ridurilor, au notat specialiştii. De asemenea, vasele de sânge din zona frunţii sunt atât de mici încât ar putea manifesta o sensibilitate mai mare la acumularea de placă, ceea ce înseamnă că ridurile ar putea reprezenta unul dintre primele semne ale îmbătrânirii acestora.
Nici ridurile din jurul ochilor nu sunt de neglijat, dar din alt punct de vedere. Potrivit unui alt studiu - realizat la Western University din Ontario - aceste riduri fac ca zâmbetul şi încruntarea să pară mult mai reale. Iar asta ne ajută, se pare, să relaţionăm emoţional mult mai profund cu cei din jurul nostru, spun cercetătorii.
Şi, să nu uităm şi că 80% dintre ridurile vizibile sunt provocate de soare. Expunerea pe termen lung la razele ultraviolete poate duce, de asemenea, la pigmentare excesivă, reduce elasticitatea pielii şi îi reduce textura, provocând inclusiv o îngălbenire. Totodată, o creştere a vătămărilor pielii cu 2% îmbătrâneşte chipul unei persoane cu până la trei ani. Aşadar, uneori este chiar indicat să rămânem... în umbră!

Articol de Alma B

Surse: Agerpres 

Te-ar putea interesa şi…


joi, 16 august 2018

Cele cinci forme ale plictiselii

În general știm că plictiseala e una și bună. Și parcă este atât de neplăcută încât nici nu mai contează de ce fel e.


Însă cea mai recentă formă descoperită de cercetători este plictiseala apatică.
Înainte, echipa de cercetători din Germania, Statele Unite şi Canada identificase doar patru categorii principale: plictiseala indiferentă - definită printr-o stare de relaxare şi neimplicare; plictiseala de calibrare, definită prin nesiguranţă şi receptivitate crescută la schimbare; plictiseala de explorare, definită printr-o stare de nelinişte şi căutare a schimbării, şi plictiseala de reactanţă, marcată de impulsul de a căuta alternative de ieşire dintr-o anumită situaţie. Cel mai nou tip de plictiseală, cea apatică, este definită ca o stare generală de neajutorare.
Şi, fiecare om tinde să favorizeze o anumită formă de plictiseală, în funcţie de personalitatea sa, au constatat specialiştii. 
Thomas Goetz, autorului studiului publicat în revista "Motivation and Emotion", care a cercetat impactul plictiselii în viaţa cotidiană a descoperit că tipuri diferite de plictiseală provoacă reacţii fizice şi emoţionale diferite, de la agitaţie şi anxietate până la stare de calm şi lipsă de concentrare.
Totodată, oamenii de ştiinţă britanici au descoperit că există o legătură între plictiseală şi bolile cardiovasculare. Potrivit experţilor de la University College din Londra, persoanele care sunt plictisite prezintă un risc dublu de a muri din cauza unui infarct sau accident vascular cerebral, spre deosebire de cele care au o viaţă activă.
Pe de altă parte, potrivit unei alte analize, cinci români din o sută susţin că plictiseala este, în principal, motivul pentru care fumează.

Articol de Alma B

Surse: Mediafax 

Te-ar putea interesa şi...