luni, 27 noiembrie 2017

Femeile, mai altruiste decât bărbaţii

Oricât de mici ar fi gesturile de generozitate, ele ne ajută să facem faţă mai bine situaţiilor stresante şi atenuează impactul problemelor de zi cu zi, spun savanţii de la Universitatea Yale. Deci, este bine să fii darnic. Oferim, şi primim şi ceva în schimb. Există însă diferenţe între felul în care reacţionează creierul femeilor şi cel al bărbaţilor atunci când vine vorba de a ajuta pe cineva.


La femei, o parte din creier a arătat un răspuns mai puternic atunci când au împărțit bani, în timp ce, la bărbați, aceeași structură a avut o activitate mai intensă atunci când au păstrat banii pentru ei înșiși. Cert este că, la ambele sexe, sistemul de dopamină codifică valoarea. Prin "codificare" se înțelege că activitatea din creier se schimbă proporțional cu valoarea pe care noi o dăm experiențelor sociale.
Încercând să înțeleagă de ce bărbații și femeile nu sunt la fel de egoiști, un grup de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Zurich a analizat sistemul de dopamină. Dopamina, care joacă un rol fundamental în sistemul de recompense al creierului, este eliberată în momente de plăcere, dar ne ajută totodată să ne procesăm valorile. Această abilitate mentală se manifestă într-o structură a creierului cunoscută sub numele de striatum format din fibre care primesc și transmit semnale de la cortexul cerebral, thalamus și alte regiuni ale creierului. Folosind un RMN funcţional, cercetătorii au analizat modificările creierului în timp ce câţiva bărbaţi şi câteva femei au făcut alegeri. În comparaţie cu domnii, striatumul doamnelor a fost mai activ când a fost vorba despre luarea unei decizii prosociale.
Totodată, un alt grup de cercetători, de la Universitatea din Michigan a descoperit că oamenii altruişti şi fac voluntariat sunt mai longevivi decât cei egoişti. Şi, potrivit unui alt studiu, femeile sunt mai degrabă atrase de bărbaţii... altruişti. Şi lista, la capitolul generozitate si altruism, ar putea continua. Aşadar, la ce bun egoismul..? 

Articol de Alma B

Surse:Agerpres 
revista Health Psychology

Te-ar putea interesa şi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu