luni, 30 octombrie 2017

La ce se uită angajatorii în 2017. Greşeli “fatale” în CV

Cu toţii ne-am dori să ştim ce îşi doreşte angajatorul atunci când mergem la un interviu. Ca să-l "citim", avem metoda Face Keys, de corelare a trăsăturilor faciale cu personalitatea. Dar, pentru un trend în ceea ce priveşte preferinţele companiilor, există studiile, iar cel mai recent pe această temă a fost dat publicităţii la mijlocul acestei luni şi a fost realizat de eJobs în perioada august-septembrie 2017, pe un eşantion format din 180 companii.

În primul rând, cum caută şi unde caută firmele noi candidaţi? Atunci când încep procesul de recrutare pentru o nouă poziţie, 93% dintre ele mizează pe platformele de recrutare online, 67% pe recomandări din partea echipei deja formate, 40% pe reţelele de socializare, dar contează şi aplicările directe pe site-ul companiei (26%). Însă nu e tot! Jumătate dintre companii caută potenţiali angajaţi în alte oraşe decât cel în care recrutează, iar 49% caută candidaţi şi în domenii de activitate conexe jobului deschis.
Cât durează din momentul în care este lansat anunţul şi până se semnează contractul? Timpul de recrutare este cuprins, pentru aproape 50% dintre firme, între 30 şi 60 de zile.
Care sunt cel mai greu de recrutat candidaţi? Se găsesc mai greu muncitori calificaţi, specialişti în IT sau specialişti în marketing. Pe aceste pieţe, cererea este, în prezent, mai mare decât oferta. La capitolul manageri, contabili sau specialişti în finanţe-bănci, lucrurile merg însă şnur.
Care sunt cele mai importante aspecte urmărite atunci când firmele vor un angajat nou? Nu multitudinea de şcoli şi numeroasele cursuri de specializare cântăresc cel mai greu. Aşadar, nu se pune accentul pe teorie, ci pe... practică! Drept urmare, abilităţile profesionale (60%) sunt în topul celor mai convingătoare aspecte atunci când firmele evaluează un candidat, urmate de pasiunea pentru domeniu (44%) şi nivelul de implicare în activitatea de zi cu zi (40%). Studiile şi cursurile de specialitate, companiile pentru care candidaţii au lucrat anterior sau planurile profesionale sunt la coada clasamentului.
Până la întâlnirea faţă în faţă cu angajatorul, interfaţa este însă CV-ul. Iar Laszlo Bock, vicepreşedintele senior al departamentului de resurse umane de la gigantul Google, a punctat într-o postare pe LinkedIn câteva tipuri de greşeli pe care le fac candidaţii în redactarea CV-urilor şi care ar trebui evitate.
Un studiu din 2013 a constatat faptul că 58% dintre CV-uri au greşeli de scriere, care creează o imagine care nu îi prea face cinste aplicantului la job. Angajatorul vede aici o lipsă de atenţie la detalii, spune Bock.
Dacă te lungeşti cu CV-ul, rişti să-l plictiseşti pe cel care îl citeşte. Aşadar, sintetizează şi prioritizează. O pagină de CV pentru 10 ani de muncă ar fi ideal!
În plus, trebuie să fii atent şi la formatare. Scrie cu un font de cel putin 10, margine stânga, dreapta, spaţiu între propoziţii şi coloane.
De asemenea, nu divulga informaţii confidenţiale în CV. Nimeni nu vrea în echipă un om care spune lucruri nepotrivite. 

Articol de Alma B

Te-ar putea interesa şi…

miercuri, 25 octombrie 2017

Ponturi pentru interviul de angajare

Este foarte posibil ca întâlnirea cu cel care urmează să facă interviul de angajare să vină la pachet cu emoții, care să aducă odată cu ele și diverse stângăcii sau întrebări care să ne pună în dificultate fără să ne dăm seama. Cum ne menținem însă... pe linia de plutire? Lynne Bennan a pus sub lupă eticheta în afaceri pentru secolul XXI și a luat în calcul inclusiv aceste situații.


Primul pas este să ajungeți la timp la interviu și să vă închideți telefonul mobil. Apoi, nu uitați că o primă impresie se formează deja în 30 de secunde! Deci, un zâmbet sincer și o strângere de mână fermă vă vor aduce un plus încă din primele momente în care ați intrat în încăpere.
Este lesne de înțeles că CV-ul și scrisoarea de intenție au ajuns deja în mâinile și sub ochii intervievatorului, dar întrevederea are tocmai rolul de a completa aceste date. Așadar, nu va fi o surpriză rugămintea "Vorbiți-mi despre dumneavoastră". Cu ce începeți și cu ce încheiați? Despre ce veți discuta? În mod clar nu vă veți apuca să enumerați o listă interminabilă de hobby-uri. Este bine ca un om să aibă pasiuni, dar, dacă ele par că nu se mai termină, riscați să lăsați impresia că nu mai aveți timp și nici interes și pentru muncă.
Drept urmare, raportați-vă la trecut, prezent și viitor - dar din punct de vedere profesional! De exemplu, punctați cum ați ales această profesie și de ce ați ales-o, dar și unde v-ați făcut debutul în carieră, la ce companii, dar evitați să criticați fostul sau actualul angajator. Pomeniți detalii în legătură cu proiectul la care lucrați în prezent și nu neglijați nici planurile de viitor - certificări, specializări. Tot aici, puteți lămuri intervievatorul de ce credeți că sunteți persoana potrivită pentru postul scos la concurs. Atenție însă. Trebuie să fiți concis, ca să nu plictisiți.
În plus, nu scăpăm nicio clipă din vedere limbajul nonverbal. Afișați o atitudine încrezătoare și deschisă, mențineți contactul vizual, arătați și fiți relaxat și nu stați aplecat peste masă ori birou. De asemenea, evitați gesturile care distrag atenția - cum ar fi să bateți din picior, să vă puneți mâinile pe față ori să dați din cap ca să alungați o șuviță rebelă care vă deranjează.
La final, indiferent de cum vi se pare că a mers interviul, zâmbiți și oferiți aceeași strângere de mână fermă. Este o "ieșire din scenă" cu ștaif!

Articol de Alma B
Te-ar putea inters şi…

luni, 23 octombrie 2017

Sindromul... călătorului. Sau când emoţiile şi frumuseţea operelor de artă te bagă în spital

Călătoriile vin la pachet cu multe experienţe, dar şi cu... boli ciudate. Şi nu ne referim aici la maladii rare, transmise de diverse insecte sau declanşate de climă ori de anumite plante, ci la afecţiuni ce ţin de psihic.


Frumuseţea locurilor vizitate poate fi atât de copleşitoare încât te poţi pricopsi cu un... sindrom, cum ar fi Sindromul Stendhal, cunoscut şi ca hiperculturemia sau Sindromul Florenţa. Ce înseamnă, cum se manifestă? În primul rând, factorul declanşator este... arta. Florenţa este un oraş bogat în muzee, galerii şi expoziţii, aşa că multitudinea picturilor şi a sculpturilor nu te poate lăsa rece. Iar unii sunt impresionaţi în asemenea măsură încât ajung... în grija medicilor!
Sindromul Stendhal este o tulburare psihosomatică ce determină bătăi cardiace rapide, ameţeală, leşin, confuzie şi chiar halucinaţii atunci când un individ admiră operele de artă de excepţie sau foarte multe. Sindromul apare însă şi când persoana în cauză este... răvăşită de frumuseţea naturii.
Simptomele au fost descrise pentru prima oară de renumitul scriitor francez Stendhal, care era îndrăgostit de Italia. El a relatat o astfel de experienţă în cartea sa "Napoli şi Florenta: o călătorie de la Milano la Reggio", în anul 1817. El a povestit că, în timp ce vizita Biserica florentină Santa Croce - unde se află mormintele lui Machiavelli, Michelangelo şi Galileo - "un fel de extaz" a pus stăpânire pe el, iar la ieşire, pe scări, a simţit cum inima îi palpita puternic, picioarele îi tremurau şi se simţea slăbit, aşa că a fost nevoit să se sprijine de o coloană.
Deşi există multe relatări ale persoanelor care ameţesc şi leşină când văd arta florentină, "naşa de botez" a fost psihiatrul italian Graziella Magherini, care i-a dat sindromului un nume în 1979. Ea a observat şi a descris peste 100 de cazuri similare printre turiştii şi vizitatorii Florenţei. Magherini a explicat, într-o carte în care a tratat acest subiect, că, deşi Sindromul Stendhal este o condiţie psihosomatică rară, este întâlnită cel mai adesea la străinii stresaţi în urma dorinţei de a vizita cât mai multe locuri şi de a face cât mai multe în vacanţă. Aşadar, ca... profilaxie, turiştii sunt sfătuiţi să păstreze un echilibru între timpul petrecut în faţa operelor de artă şi sesiunile la cumpărături, mese la restaurant şi plimbările prin parcuri.
Să nu râdeţi, dar există şi Sindromul Parisului. Acesta îi afectează pe japonezii care şi-au imaginat într-un anume fel capitala franceză, iar când ajung acolo constată că este mult mai puţin spectaculoasă decât oraşele lor din Ţara Soarelui Răsare. Decepţia este uneori atât de mare încât unii se întorc rapid acasă ori chiar au nevoie de spitalizare sau terapie antidepresivă.
Din aceeaşi categorie, psihologii notează Sindromul Ierusalim, când extazul estetic este înlocuit de cel religios, iar punctul central este Zidul Plângerii. Se pare însă că iluziile psihotice tind să dispară în câteva săptămâni.
Supradoza culturală poate face însă... victime şi în Praga sau Istanbul.

Articol de Alma B
Te-ar putea interesa şi…

vineri, 20 octombrie 2017

Furia, bucuria, tristeţea sau frica - mecanisme de control

Nu de puţine ori încercăm să ne controlăm reacţiile. Nu degeaba este folosită atât de frecvent sintagma "să-ţi stăpâneşti emoţiile". Fiecare are însă felul său de a trece peste o anumită stare sau de a o ţine în frâu.


Din spectrul atât de larg al emoţiilor, cea care poate fi controlată cel mai puţin este bucuria. Şi, drept vorbind, toţi ne dorim să ţină cât mai mult. Desigur însă, există situaţii când nu este oportun să îţi manifeşti veselia (de exemplu, la un eveniment dramatic sau într-un cadru sobru, unde eticheta cere rigoare).
La polul opus - notează Jacques Cosnier, medic, psihiatru, psihanalist şi etolog de carieră, care a făcut şi un studiu pe această temă - este furia. Furia este cea mai controlată emoţie, în timp ce frica şi tristeţea se situează pe poziţii intermediare.
Când vine vorba însă de gradul de verbalizare a emoţiilor, furia a apărut ca fiind cea mai gălăgioasă şi mai dificil de controlat, potrivit unei cercetări realizate de specialistul francez Jacques Cosnier. Cum faci însă să o ţii totuşi în frâu? Cele mai folosite strategii se bazează pe efortul de stăpânire a vocii, a sintaxei şi a semanticii. Cel în cauză este zgârcit în cuvinte, se abţine să vorbească, încearcă să explice lucrurile cu calm. Iar această represie se extinde deseori şi la limbajul corporal - persoana respectivă strânge din dinţi sau strânge pumnii ori "îşi înghite" lacrimile.
Represia este înregistrată pentru 40% dintre cazurile de furie, 10% dintre cazurile de tristeţe, 5% dintre cazurile de bucurie şi 4% pentru cele de frică.
Mecanismul de diversiune reuneşte însă şi activitatea mentală, şi pe cea corporală. Subiectul evită tema sensibilă, de exemplu vorbeşte despe altceva sau face o altă activitate care să-i distragă atenţia de la problema care a declanşat starea respectivă.
Diversiunea este folosită în 10% dintre cazurile de tristeţe, 8% dintre cazurile de furie şi 2% dintre cele de bucurie.
Există - mai rar însă - şi alte "căi de scăpare" - evitarea sau fuga, mascarea efectului, neutralizarea prin ritualuri conversaţionale (aprobări, felicitări, condoleanţe), utilizarea unei activităţi fiziologice (controlul respiraţiei sau a bea un pahar cu apă) ori sprijin de la o altă persoană (prietenul bun căruia îi spui păsul şi care te înţelege şi te sfătuieşte).
Pe de altă parte, reacţiile propriu-zise pot avea un rol benefic. Ţipetele, în cazul furiei, sau plânsul, atunci când eşti trist, reduc tensiunea şi au o funcţie homeostazică de reglare, dacă nu chiar de control.

Articol de Alma B
Te-ar putea interesa şi…

miercuri, 18 octombrie 2017

Boala care te aruncă în mijlocul "impostorilor". Sindromul Capgras

Sindromul Capgras pare desprins din lista de afecţiuni psihologice specifice lumii... extratereştrilor şi seamănă mai degrabă cu un scenariu de film. Cei care suferă de această afecţiune au convingerea că un prieten apropiat sau chiar un membru al familiei lor a fost înlocuit de un... impostor, identic din punct de vedere al aspectului!


Sindromul Capgras a fost descris pentru prima dată de doi medici francezi - Joseph Capgras, după care a şi fost denumită această afecţiune, şi Jean Reboul-Lachaux. Cei doi au avut o pacientă convinsă că membrii familiei şi vecinii ei au fost înlocuiţi de oameni care arată identic. Mai mult, ea credea că a avut 80 de soţi, impostori care se perindau pe acest "post". Atenţie însă, femeia nu suferea de halucinaţii!
Cum apare această boală neurologică, numită şi Sindromul identificării greşite iluzorii? Oamenii recunosc alte persoane în funcţie de semnalele generate pe două căi cognitive care se întrepătrund. Una este responsabilă de recunoaşterea chipului, iar cealaltă oferă informaţii despre legătura emoţională cu oamenii din jur. Pacienţii care suferă de această boală au cortexul frontal afectat - regiunea cerebrală responsabilă cu interpretarea reacţiilor corpului şi cu procesarea emoţiilor. Aşadar, din moment ce legătura emoţională este distrusă, bolnavul crede că persoana respectivă nu poate fi cea despre care ştia că face parte din familie sau din cercul de prieteni. Poate percepe feţele şi le recunoaşte, dar nu îşi poate însuşi sentimentul real de familiaritate.
Iar ciudăţenia acestui sindrom merge şi mai departe. Până şi nevăzătorii pot avea această problemă. În cazul lor, deşi nu pot vedea, apare iluzia că vocea ar fi de fapt a unui impostor.

Articol de Alma B
Surse: newscientist.com 
psychnet-uk.com

Te-ar putea interesa şi…

luni, 16 octombrie 2017

Un nou sindrom! Anxietatea... bateriei descărcate

Afecţiunile de care suferă omul modern sunt din ce în ce mai variate şi mai... surprinzătoare. Dar, în era tehnologiei şi a lui homo smartphonicus, era oarecum de aşteptat să apară şi un nou tip de anxietate - cea a bateriei descărcate.


90 la sută dintre oameni sunt afectaţi de această... problemă, reiese dintr-un studiu realizat de LG. Compania a chestionat un eşantion aleatoriu de peste două mii de utilizatori de telefoane mobile inteligente din Statele Unite. Iar concluziile au arătat că aproximativ 9 din 10 persoane suferă de... anxietatea bateriei descărcate. 
 Relaţia cu telefonul este însă mult mai... profundă. 60 la sută dintre oameni, arată cercetarea, dau vina pe telefonul descărcat atunci când nu vorbesc cu cei din familie, cu prietenii sau cu colegii de muncă. Iar unul din trei oameni a ajuns într-o stare de stres din cauza partenerului, deoarece acesta a invocat că motivul apelului ratat sau al mesajului la care nu a răspuns era bateria descărcată.
 De asemenea, studiul a constatat că 41% din oameni se tem cel mai mult de apelurile pierdute atunci când nu mai au baterie. Atunci când ajung să realizeze că au la dispoziţie doar câteva procente de energie la telefon, jumătate dintre utilizatori vor scrie un sms în ultima clipă, iar 35% vor profita să sune repede pe cineva.
 O altă dovadă că acest dispozitiv pur şi simplu ne-a "înrobit" pe mulţi este un alt studiu. O cercetare realizată de Kaspersky Lab dezvăluie că 49 la sută dintre oameni se tem mai mult că şi-ar putea pierde telefonul şi, implicit, fotografiile din el, decât de implicarea într-un accident rutier în urma căruia ar putea fi răniţi.
 Să nu uităm că telefonul conectat la internet ne răpeşte în total chiar şi câteva ore pe zi, ţinându-ne cu ochii pironiţi în ecran.

Articol de Alma B
Sursa: Mediafax

Te-ar putea interesa şi…

luni, 9 octombrie 2017

Un meci chiar poate face inima să o ia... la trap!

Ştim că mulţi microbişti se "aprind" atunci când urmăresc o partidă de fotbal la televizor. Strigă, se agită, trăiesc fazele de parcă ar depinde de fiecare pasă şi de fiecare gol. Pun suflet, dar inima nu e tocmai... încântată.


Această activitate - chiar dacă se desfăşoară în fotoliu sau pe canapeaua comodă de acasă - stresează inima la fel de mult ca o alergare scurtă, potrivit unui studiu recent, realizat în Canada. Cercetarea a arătat că pulsul poate crește de peste două ori în momentul ocaziilor de înscriere a unui punct în meci sau în ultimele minute ale competiției, indiferent de gradul de pasiune pe care îl resimte o persoană față de echipa urmărită.
Ce au arătat concret "măsurătorile"? Pulsul celor care au vizionat live competițiile a crescut cu 110%, în timp ce ritmul bătăilor inimii în cazul celor care au privit jocul de la distanță a crescut cu 75%.
"Nu rezultatul competiției este principalul factor care determină intensitatea răspunsului emoțional la stres, ci mai degrabă entuziasmul trăit în timpul momentelor cu mize ridicate sau foarte intense'', a explicat profesorul Paul Khairy, din cadrul Montreal Heart Institute. Într-un articol care însoțește studiul, experții au menționat că riscul de accidente cardiovasculare a fost ''foarte înalt în arenă și în momentele dramatice, precum şi în perioadele de prelungiri''.
Şi nu sunt doar... poveşti de speriat spectatorii pasionaţi. O cercetare anterioară a identificat o creștere a cazurilor de infarct și de accidente vasculare cerebrale în rândul olandezilor, în ziua în care echipa națională de fotbal a Olandei a fost eliminată de la Campionatul European de Fotbal din 1996.

Articol de Alma B
Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa şi…

miercuri, 4 octombrie 2017

Muzica influenţează atracţia fizică


Nu mai este un secret că muzica poate completa perfect o atmosferă romantică, mai ales când vorbim despre o primă întâlnire. Dar, dincolo de a asigura... peisajul audio, are şi alt rol.
 
www.facekeys.ro
 

Un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Facultatea de Psihologie a Universităţii din Viena a scos la iveală că muzica influenţează atracţia fizică dintre femei şi bărbaţi, mai exact face ca domnii să devină mai atractivi. Şi nu este o idee nouă. Inclusiv Darwin puncta acest aspect în "Originea speciilor".
Cercetătorii austrieci au luat în calcul două mecanisme posibile: "transferul de agreabilitate", altfel spus faptul că muzica induce o stare de bine, și cazul în care o situație stresantă (o scenă de acțiune dintr-un film, de exemplu), pe care o trăim în prezența unei persoane de sex opus, ne face să fim atrași mai ușor de respectivul.
În cadrul cercetării, participanţii au fost împărţiţi în trei grupuri: unul format  din bărbați și două din femei. Aceştia au ascultat mai întâi un fragment muzical, după care li s-a arătat o fotografie cu fața unei persoane de sex opus, pentru ca apoi să fie puși să facă aprecieri referitoare la atractivitatea chipului respectiv și dacă și-ar putea imagina o relație amoroasă cu cel în cauză. Un alt grup de participanți a fost supus aceluiași test, dar fără muzică.
Rezultatele au arătat că femeile care au ascultat un fragment muzical mai complex și mai plin de emoție au apreciat mai mult chipul bărbatului din fotografie și și-au putut imagina cu ușurință o relație cu persoana respectivă, în comparație cu cele care nu au ascultat muzică.
Pe de altă parte, Jurnalul European de Psihologie a publicat un studiu prin care se constată că oamenii care poartă culori deschise se simt mai atrăgători din punct de vedere fizic. 

Articol de Alma B

Sursa: lefigaro.fr.  

Te-ar putea interesa şi…

 

luni, 2 octombrie 2017

Exerciţiile la sală reduc anxietatea


Anxietatea şi efortul fizic sau antrenamentele la sală nu fac deloc casă bună. Aşadar, dacă vă număraţi printre cei care nu pot trăi fără fitness, sunteţi norocoşi. În urma unui studiu realizat în Irlanda, s-a constatat că persoanele care obişnuiesc să facă exerciţii de rezistenţă, precum ridicarea greutăţilor, ar putea avea un nivel mai mic de anxietate, în comparaţie cu cele care zic "pas" unei astfel de activităţi.
Ce este anxietatea? Acel amalgam de sentimente de reţinere, nervozitate sau teamă.
 
www.facekeys.ro
 
 Și cum funcţionează... mecanismul?
"Antrenamentul cu exerciții de rezistență reduce în mod semnificativ nivelul de anxietate, atât în cazul pacienților sănătoși, cât și în al celor cu boli mintale, iar gradul la care se manifestă această reducere este comparabil cu cel al tratamentelor de primă linie, precum medicația sau psihoterapia", a precizat autorul principal al cercetării, Brett Gordon, de la Universitatea Limerick din Irlanda.
 Efectele acestui tip de exerciții asupra creierului nu este încă deplin înțeles — așa cum este cazul antrenamentelor aerobice — dar cercetarea a asociat mișcările de rezistență cu un nivel mai mic de reducere a substanței albe din creier, după cum a explicat Dianna Purvis Jaffin, de la Brain Performance Institute din cadrul Universității Dallas din Texas. Substanța albă din creier este compusă din fibre nervoase care conectează neuronii din diferite părți ale organului gândirii. Odată cu înaintarea în vârstă, pot surveni schimbări la nivelul acesteia, putându-se ajunge la probleme de natură cognitivă și comportamentală. Este posibil ca exercițiile de rezistență să ajute la reducerea anxietății prin distragerea atenției practicanților de la propriile gânduri și prin oferirea unui alt subiect asupra căruia să se concentreze.
 Oamenii de știință au analizat informații din cadrul a 16 studii publicate anterior, la care au participat în total 922 de persoane. Acestea au fost supuse, aleatoriu, fie unui program de exerciții de rezistență, fie unui stil de viață sedentar.
Subiecţii care au efectuat activități sportive au practicat exerciții de rezistență timp de două până la cinci zile pe săptămână, în medie unsprezece săptămâni.
 Pe de altă parte, şi cei care nu au voie să facă efort fizic au la îndemână "arme" cu care să lupte împotriva anxietăţii. Unele studii arată că meditaţia de tip "mindfulness" este eficientă în acest sens. Acest tip de meditaţie presupune concentrarea asupra prezentului şi eliminarea gândurilor îndreptate către evenimentele din trecut sau anticiparea celor care urmează. Totodată, şi somnul odihnitor pe timpul nopţii reduce considerabil anxietatea.
 În Statele Unite, aproximativ 40 de milioane de adulţi sunt afectaţi de tulburări de anxietate în fiecare an. Femeile sunt de două ori mai predispuse la apariţia tulburării de anxietate generalizată, caracterizată prin cel puţin şase luni în care persoana afectată îşi face griji excesive, nerealiste asupra problemelor de zi cu zi.  

Articol de Alma B
Surse:
Agerpres
Hotnews

Te-ar putea interesa și…