luni, 21 august 2017

Limbajul... distanţelor


Cât de mult ne apropiem de cineva? Şi ce distanţă păstrăm faţă de cineva? Acestea sunt întrebările.
Subiectul a fost întors pe toate părţile de specialişti şi există mai multe coordonate în acest sens. Antropologul Edward T. Hall - considerat părintele proxemicii - a definit mai multe zone de acţiune, luând în considerare nevoile individuale de spaţiu, în funcţie de tipul de interacţiune şi de situaţia cotidiană. Astfel, există patru zone: zona de intimitate, zona personală, cea socială şi cea publică.
 
www.facekeys.ro
 
Zona de intimitate "merge" până la 45 de centimetri. Este zona în care este dificil să îţi ascunzi emoţiile, este zona încrederii, a secretelor, o zonă rezervată partenerului de viaţă, copiilor şi prietenilor apropiaţi.
Zona personală, care variază între 45 de cm şi 1,25 m este cea care înseamnă - popular - o lungime de braţ întins, cu pumnul strâns. Este, aşadar, distanţa potrivită pentru a da mâna, limita contactului fizic. În această zonă, se pot distinge expresiile faciale, dar nu şi mirosul. Desigur, nu vorbim aici şi de parfumurile extrem de puternice. În cele mai multe ţări occidentale, se consideră că este distanţa ideală pentru cele mai multe dintre relaţii. Este zona prieteniei şi a complicităţii.
În zona socială - între 1,25 m şi 3,60 m - nu mai este posibil contactul fizic şi se extinde până la limita la care vocea este percepută fără efort. Această distanţă îi permite fiecărui participant să-şi gestioneze emoţiile, şi gesturile devin extrem de importante. Este zona relaţionării, a interviului,  a negocierii, a discuţiei.
Zona publică - la peste 3,60 metri - este cea în care oratorul vorbeşte în faţa unui grup. În acest punct, schimburile conversaţionale sunt foarte puţin personalizate.
Distanţele nu sunt însă universale. Se consideră că, pentru ţările latine, în afara sferei intime, acestea ar trebui să se situeze în zona minimă a acestor intervale.
Specialistul Ralph Adolphs este de părere că începem să fim conştienţi de aceste distanţe, de acest concept, în jurul vârstei de 3-4 ani, iar limitele se stabilizează în adolescenţă. Într-o lucrare din 2009, el sublinia că la baza procesului de determinare a spaţiului social stă nucleul amigdalian, regiunea din creier implicată în declanşarea fricii. Acesta se activează atunci când invadăm spaţiul personal al altora şi reflectă răspunsul emoţional puternic produs atunci când cineva vine prea aproape de noi.
Aşadar, distanţa la care stăm faţă de cineva înseamnă mai mult decât pur şi simplu... spaţiu.

 

Articol de Alma B

Te-ar putea interesa şi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu