joi, 25 februarie 2016

(A)simetria faciala

Simetria bilaterală în organisme este o particularitate a evoluţiei. Oamenii sunt doar un exemplu dintr-un număr foarte mare de specii bilateral simetrice. Există în mod evident un avantaj evolutiv al simetriei bilaterale, deşi există încă multe specii care arată că nu este singura cale spre o evoluţie de succes.
Desi feţele aparent simetrice sunt percepute ca fiind atractive, atât la bărbaţi cât şi la femei, trebuie să subliniem că cele complet simetrice sunt percepute ca fiind nenaturale. Feţele aparent simetrice sunt, în general, asociate cu o stare de sănătate fizică, genetică şi mentală bună, dar joacă un rol important şi în stabilirea gradului de frumuseţe.
            Factorii de stres din jurul nostru determină apariţia asimetriei faciale şi acest lucru se desfăşoară pe parcursul întregii noastre vieţi. S-a constatat că persoanele cu o asimetrie facială mai mică sunt, în general, considerate mai atrăgătoare, iar asta şi datorită unui răspuns mai bun, pe care îl au la factorii de stres din viaţa lor. Rar vom întâlni persoane în vârstă care să prezinte o simetrie facială bilaterală crescută, asta deoarece în decursul vieţii au avut de-a face cu mai mult stres sau au suferit mai multe traume decât persoanele mai tinere, mai lipsite de experienţă şi experienţe.




Pe lângă asimetria bilaterală permanentă, pe faţa oamenilor apare şi o asimetrie de moment, atunci când aceştia vorbesc, râd sau afişează diferite mimici de conjunctură.  Această asimetrie nu se manifestă doar la faţă, ci poate fi regăsită la întreg corpul şi este cauzată de forţa inegală a legăturilor neuronale între emisferele cerebrale şi restul corpului.
De asemenea, există şi o asimetrie semipermanentă, care se manifestă doar atâta timp cât factorul de stres este prezent.


Articol de Alex B



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu